din punctul meu de vedere – si cred ca in general din punctul de vedere al femeilor :) – barbatii interesanti se impart in 2 categorii.

categoria „guilty pleasures”, aia la care te gandesti cu „whoa, i would totally share my champagne & strawberries with you, if you get my drift”. and you do. genul ala de barbati usor neseriosi, usor copilarosi [da, stiu, arent’ they all like this :)))], absolut fermecatori, care te suprind tot timpul, langa care nu vrei sa faci nimic, doar sa-i lasi sa te rasfete, aia de te fac sa suni dimineata la birou si sa minti ca ai toxiinfectie alimentara de gradul 1 numai ca sa mai pierzi o zi cu ei ocupandu-te cu tot felul de nimicuri frivole.

si categoria sanatos si delicios, aia langa care te asezi si zici gata, te-am gasit, langa tine raman, vreau sa-ti fac cafea in fiecare dimineata, sa te conving sa mergem in fiecare an in concediu unde vreau eu, sa ma imprietenesc cu maica-ta si sa-ti nasc toti copiii. when the moon hits your eye like a big pizza pie that’s amore :)

daca lisabona ar fi un barbat, eu l-as pune in categoria intai – categoria „i had such a huge crush it still makes my skin tingle”. bineinteles, ca in toate povestile cu iubiri interzise, n-am avut decat vreo cateva ore impreuna afara la soare, pe stradute si in parcuri, restul de pana la 3 zile petrecandu-mi-le intr-o sala de meeting fara geamuri unde erau, nu exagerez, max 15 grade, simteam cum imi mai scad capacitatile reproductive cu cate un punct la fiecare ora.

in fine, s-a terminat, am supravietuit si dupa aia am iesit la lumina si m-am indragostit. stiu ca nu e sanatos sa faci chestii de astea in special cand stii ca n-au cum sa dureze :), dar cum naiba sa nu te indragostesti de orasul cu cel mai alintator soare ever? un oras care miroase a tei de la aeroport, unde strazile sunt pline de copaci infloriti, unde totul e colorat, oricine te intampina cu un zambet si la sfarsit iti zice obrigado, chiar daca ei te-au ajutat pe tine de fapt, unde noaptea strazile sunt pline-pline de o adunatura pestrita de happy people care beau impreuna de parca sunt toti prieteni de-o viata, unde poti sa traiesti fericit – ce fericit, in total bliss – numai cu vin si dulciuri, unde auzi in jur tot timpul limba asta care ok, poate suna „just like dog speak” – dupa cum mi-a spus joao, foarte simpaticul sofer de taxi care ne-a dus la aeroport – dar mie mi se pare muzica.

[in apararea mea, sunt suficient de afona :))]

am avut the loveliest brief affair cu orasul asta unde nu-mi pot imagina deloc cum se poate merge la un birou, de ce te-ai imbraca vreodata in costum si camasa, cum ai putea sa te duci la culcare inainte de rasarit si mai ales de ce, pelo amor de deus, te-ai incrunta cat de putin. eu in lisabona nu ma vad decat rasfatandu-ma la soare cu pasteis si porto si zambind cu gura pana la urechi la oricine imi trece prin aria vizuala :D [tind sa cred ca acolo asta ar fi un comportament natural, in bucuresti i get lots of weird looks cu chestia asta :))]

dar bineinteles, pe cat de repede te indragostesti, pe atat repede iti trece. lisboa cel mai chill oras in care am fost vreodata, loved you madly :x. dar pana sa iesim din spatiul tau aerian deja eram cu gandul numai la my one big true amour cu care poate [sigur :)))] n-o sa fac sase copii frumosi, dar macar o sa impart un cafe au lait soon enough :x.

dear internet,
[ce m-as face eu fara tine! :x]

vreau sa-ti spun ca eu credeam sincer, acum fix 71 de zile, ca e imposibil sa fie vreodata mai bine.

credeam ca este imposibil sa ajung vreodata sa stau singura acasa si sa nu-mi doresc sa fiu in orice alta parte. well, da, se mai intampla sa plec intr-o dimineata si sa ma intorc peste 3 zile, dar as a rule abia astept sa ma intorc acasa, to my own lovely home.

credeam ca e imposibil sa dorm singura intr-un pat de 2x2m si sa nu visez urat. dar apparently dormitul pe diagonala genereaza numai vise frumoase :))

credeam ca n-are nici un rost sa imi bat capul sa gatesc ceva daca n-are cui sa i se faca rau de la mancarea mea. well, cicatricile de la bucatarit for my own gourmet self sunt intotdeauna a great conversation starter :))

credeam ca n-o sa mai plec niciodata in concediu si uite, in 2 saptamani incepe cel mai cu-nerabdare-asteptat concediu pe care l-am planificat vreodata.

overall, viata incearca sa imi demonstreze ca bate orice mi-ar fi putut trece mie prin cap. si acum ca am inceput sa vad si eu cu ochii mei asta, incep incet-incet si sa cred ca de fapt toate lucrurile care in capul meu se formuleaza cu “eu niciodata n-o sa…” se vor intampla.

pentru ca, dear internet, trebuie sa recunosti ca daca am ajuns eu sa fac tarte aux fruits rouges cu aluat frantuzesc from scratch, atunci chiar ca totul e posibil :))

printre altele, azi am fost la maica-mea in vizita.

context: mama locuieste cu bunica-mea, respectiv soacra ei. si cum desigur nici o soacra nu e perfecta [in afara de superdoamna T, fosta mea viitoare soacra, care este adorabila - si nu spun asta pentru ca inca imi cumpara cadouri :))], bunica-mea are si ea un urias defect care uneori ne face sa uitam numeroasele ei calitati :) – vorbeste nonstop. literally nonstop. realmente nu inteleg cand are timp sa respire.

pe de alta parte mama, in general o persoana foarte toleranta, detesta si ea trei lucruri in viata asta – avioanele, apa bauta din cani in loc de pahare si vorbaria lunga fara rost.

locuitul lor impreuna este a match made in heaven atata timp cat reusesc sa se evite reciproc macar 2-3 ore pe zi. dar, avand in vedere ca amandoua sunt la pensie, uneori planetele nu se aliniaza chiar asa bine :))

azi stateam de vorba cu mama in sufragerie. de 2 luni de cand am revenit pe singles market imi tine saptamanal cate un mic discurs motivational ca sa se asigure ca nu cad in butoiul cu melancolie. [ce stie ea saraca de rezerva secreta de ciocolata, adevaratul meu colac de salvare :))]

astazi a terminat speech-ul de rigoare cu observatia justa ca mama, in viata cel mai important lucru este sanatatea. daca esti sanatos, poti sa rezolvi orice problema ai avea.

da, zic, dar vezi tu mama, noi astia care suntem sanatosi ne inventam tot felul de alte probleme, ca sa ne tinem ocupati.

daaa, aproba ea. si dupa o scurta pauza revine: acum inteleg de ce bunicu, dumnezeu sa-l ierte [socrul ei, sotul bunicii de mai sus], tot timpul cand ne desparteam imi ura “sanatate!” pleca de la noi si il auzeam pana jos pe scari: “sanatate manita, sanatate!” si eu eram tanara si ma gandeam ce tot zice asta numai de sanatate in sus, sanatate in jos, sa mai zica ceva si de bani! :)) ei bine, acum il inteleg.

si dupa inca o pauza, resemnata, uitandu-se sugestiv in sus spre tavanul deasupra caruia e camera bunica-mii:

bine, acum inteleg si de ce se ducea dupa sare tocmai in pantelimon.

:)))

este ca trebuie sa fii foarte, foarte nefericit ca sa ajungi sa fii si foarte-foarte fericit. cumva in acelasi timp. yin-yang like. asa functioneaza viata, pur si simplu.

ma ingrijoreaza faptul ca eu n-am mai fost de f mult timp cu adevarat nefericita :).
 

intai am scris un post foarte lung.

dupa aceea l-am citit in diagonala si l-am sters. after all ce conteaza ca acum 3 zile am fost ffff furioasa pentru o intamplare de acelasi nivel de importanta cu faptul ca, stiu eu, intr-un sat din italia rosiile cherry au fost plantate putin prea devreme anul asta?

ce conteaza ca furia te impinge la ganduri mai-mult-decat-idioate si la actiuni pe care in mod normal nu le-ai face nici in vis? si ca desi premisele sunt proaste outcome-ul, ca sa zic asa, poate fi bun? sa nu ne mai laudam degeaba :))

concluzia mea dupa acest weekend, si sper sa n-o uit prea curand, este ca lucrurile ies bine nu atunci cand le faci pentru oameni pe care ii iubesti,  ci atunci cand le faci pentru oameni care te iubesc.  desigur, in mod ideal cele doua multimi coincid :). dar if not, focus on the right one.

si pentru aia care nu te iubesc – oh well, their loss :))