fermina daza s-a maritat pentru ca barbatul ei i-a promis ca n-o s-o oblige niciodata sa manance vinete, parca. si mirosea toate hainele ca sa vada care mai sunt curate si care nu. asa cum ar trebui sa faca oricine imho :))

[de jumatate de ora imi sortez muzica si ma tot gandesc la asta, nu stiu de ce :))]

pe mine ma enerveaza teribil ca n-am memoria parfumurilor. sunt femei care trec pe langa tine si iti zic “ah, te-ai dat cu x, sau y, l-am testat si eu acum 6 luni in sephora”. mie nici nu-mi plac cele mai multe parfumuri, probabil pentru ca nu fac diferenta intre ele decat pe moment. exista cateva foarte speciale, luf mi-a luat unul care miroase pur si simplu a insula luxurianta, te dai cu el si ai impresia instant ca esti intins in iarba inalta sub soare cu o palarie mare de pai. eu de aia nu ma dau prea des, ca ma face sa ma simt ca in concediu si nu ma mai pot concentra la nimic. nu ca n-ar fi placuta senzatia :).

in schimb, si asta ma enerveaza si mai rau, sunt 2-3 mirosuri pe care nu pot sa mi le scot din cap. de exemplu inca imi amintesc dupa 8 ani, cred [nici cu memoria datelor nu stau prea bine :)))] cum mirosea my evil mauve ex. era un miros aspru, mai degraba de plante decat de om, aducea a pelin, very-very sexy in orice caz. nu trebuie decat sa ma concentrez o secunda ca sa-l simt, nu e nevoie nici macar sa inchid ochii, asa mi-e de adanc impregnat in memorie. probabil ca imi aduc aminte pentru ca la un moment dat l-au trimis sa lucreze in norvegia [sau suedia?] cateva luni, timp in care eu aici in romania dormeam cu puloverul lui si ii scriam mini-novels prin sms ca sa-l keep entertained, sa nu cada in depresii, ca era teribil de gloomy de la natura bietul de el. era un efort creativ teribil sa il binedispun. [bine, pe vremea aia eram indeajuns de prostutza incat sa consider ca asta era misiunea vietii mele :)))]

spre deosebire de luf, care este fun itself, cute & fluffy ca un norisor de buna dispozitie si in general miroase ca o primavara fumatoare :)). [ceea ce e mult mai frumos decat suna, stiu ca nu e bine deloc ca fumeaza, dar am observat ca de cand cu el, mirosul de fum de marlboro ma face sa ma simt in siguranta somehow, oriunde as fi.] probabil de asta rarele ocazii cand luf e usor suparat sau stresat sunt infinit mai dificile pentru mine decat cele mai mari certuri pe care le-am avut vreodata cu ex nemernicul. [pe vremea aia ma certam cu mare simt de raspundere, mi se parea ca asa trebuie, citisem in cosmo ca toate cuplurile se cearta asa ca ma straduiam si eu sa fac ce trebuie. lui luf i-a luat ceva timp si rabdare sa ma dezvete de aceste proaste obiceiuri :))]

ma sacaie ca singura mea amintire olfactiva cu adevarat puternica e exact asta, of all things.

am implinit 30 de ani si ma simt exact ca la 29. dar altfel decat la 27 si cu totul altfel decat la 25 :) – inainte de asta nu-mi mai aduc aminte, nu aveam blog, iar memoria mea e extrem de selectiva. in ultima vreme am luat obiceiul sa ma observ singura cumva de-afara si sa trag concluzii mai mult sau mai stiintifice despre propria-mi persoana, preocupare ce-mi da suficient zgomot de background pentru zilele la birou si serile in care gatesc [pentru ca da, gatesc, si-mi aduc aminte ff clar ca o data n-am mai scris o lunga perioada pe blog din cauza unui comentariu foarte acid si negativ la un post in care povesteam eu cat de prost gatesc :))) - acum ma distreaza chestia asta, nu gatesc nici acum bine, cel mult corect, cel mai bun rezultat al acestui nou obicei este ca am devenit super picky in privinta restaurantelor :))]

si-mi dau seama ca la 20+ ne purtam our insides out, suntem plini pana la refuz de adevarurile noastre personale vii si fierbinti, care freamata nonstop sub o coaja atat de subtire, gata sa izbucneasca la orice intepatura. si in timp cumva adevarurile astea se cristalizeaza si se retrag, devin sambure, asa incat la 30+ [varsta la care, citez, "femeia e o piersica zemoasa", i'll keep that in mind :)], adevarul meu este probabil de dimensiunea unui sambure de caisa si invelit intr-o coaja tare tare, care on the bright side il apara de aceasta viata care ne indeasa in cutiute, insa pe de alta parte il apara si de mine care uneori am impresia ca nici nu-l mai am.

ceasul meu biologic a luat-o inainte, acum vrea copii, little lufs cu ochi rotunzi si verzi carora le va curge espresso prin vene, little boos cu rochite bleu-ciel care se vor hrani exclusiv cu rodii si valrhona. deoarece, of course, e datoria mea fata de omenire sa fac copii cu luf, pentru ca he makes the world a better place si daca ar fi mai multi ca el pe lume, we’d have so much more happiness :).

si cel mai rau ma ingrozeste cat de putin ma vor cunoaste pe mine acesti copii minunati ai nostri, pentru ca poate la varsta la care ei vor fi suficient de mari ca sa ne privim in ochi si suficient de tineri incat sa mai vada adevarul dincolo de orice, eu n-o sa mai stiu cine sunt.

si de asta din toate urarile pe care le-am primit azi [pentru ca am primit fff multe urari frumoase, flori si cadouri, dragoste si rasfatz, sushi si asian marys] o s-o retin pe cea mai importanta, “nu uita niciodata sa-ti asculti inima”. si sa scrii pe blog ce auzi, ca sa nu uiti – i guess :))