ieri aveam un plan de actiune pentru toata ziua, care includea undeva spre seara o excursie la cumparaturi dupa una-alta. ca sa nu plec prea devreme [ca doar n-are nici o viata se duce la supermarket sambata seara, de exemplu eu :), si n-or fi multi ca mine pe lume asa ca ar trebui sa fie mai putin aglomerat] pun mana pe asta, in ideea sa citesc o povestire-doua si dupa aia sa plec, adica in cel mult o ora.
ei bine n-am mai putut sa o las jos, asa ca n-am mai plecat nicaieri si in consecinta a trebuit sa mancam pringles la cina. ha, si ma mai intreb de ce-am ramas cam singurul cuplu necasatorit din grup :))

ce complicat e sa mai vorbesti cu cineva in ziua de azi, numai schimbul asta de informatii a devenit asa o povara, trebuie sa ai grija pana la ce punct asculti, dincolo de o anumita granita deja inseamna ca te-ai implicat si poate se asteapta de la tine un sfat o idee o solutie o incurajare, insa oricare din astea inseamna si o responsabilitate si cine mai are resursele sa-si asume responsabilitati suplimentare in ziua de azi? pana si faptul ca inca n-ai cumparat cadourile de craciun te darama, asa ca te indrepti in scaun si zici “asta, draga mea, este problema ta”, nu ca s-ar fi insinuat altfel in conversatie.

pentru ca asa cum trebuie sa pastrezi distanta de siguranta cand conduci, trebuie sa pastrezi distanta de siguranta si in conversatie, nu se stie cand iti scapa o replica de sub control si te trezesti la un nivel de intimitate neasteptat si fara airbaguri.

vazut din partea cealalta este, ce sa zic, lonely si usor deconcertant :)

zilele astea m-am reintalnit cu niste oameni la care uite ca tin foarte mult pana la urma, mi-am petrecut aproape o zi intreaga alergand sase etaje in sus si in jos de bucurie ca un catel. eh, inca sunt relativ fericita cu situatia asta noua si totusi familiara, sa speram ca nu am facut o prostie cat capul meu de mare, desi n-ar fi prima oara.

azi am primit si primele cadouri de craciun, asa de mici, asa de frumoase si very me. very fashion :). me asa-cum-mi-ar-placea-mie-sa-fiu, nu neaparat asa cum mi se pare ca sunt. elefantul in magazinul de portelanuri, sau cum era.

tot azi smartest guy mi-a facut foarte senin un fel de semievaluare over drinks – ei bine, se pare ca in ciuda parerii in general bune pe care o am despre mine professionally speaking, de fapt eram varza. ceea ce explica anumite decizii pe care le-a luat sau nu le-a luat. am fost asa de trista brusc incat era cat p-aci sa plang [bine, eram off chocolate de vreo 20 de ore asa ca era de asteptat], dar am reusit sa ma abtin :) dupa aia am mancat un mars delight si am zis la naiba cu toate joburile, nu merita atata self-questioning si tulburari sentimentale, screw them!

totusi e asa o lume trista si singura si cred ca am si eu o stare, vorba aia.