dupa 20+ de ani in care m-am straduit sa imi demonstrez macar teoretic ca gatitul e o arta etc., i have finally come to accept my deficiencies.
i hate cooking SO MUCH.
sau poate cooking hates me, ceea ce ar fi versiunea mai plauzibila.
acum cateva zile, in incercarea de a ma comporta precum femeia ideala [si cu o puternica amintire a lui �wow, fata asta chiar stie sa gateasca, ce misto� - remarca lui luf despre prietena unui prieten comun. remarca s-a intamplat prin iulie anul trecut, pe vremea cand nu eram impreuna si nici nu ne-ar fi trecut prin cap ca vom fi vreodata, totusi m-a marcat profund si n-o sa uit niciodata ca eu sunt varza, rotten cabbage pentru ca m-am chinuit vizibil jumatate de ora sa fac un sos amarat. care a fost foarte bun, dar nu effort-effective]
buun. mi-am pierdut ideea. deci eu vreau sa fiu o femeie de aia din filme americane, o femeie cu o super-casa [nu prea mare though] si o bucatarie happy-funky in care seara inventeaza cate un smashing dinner, cu care vrajeste orice barbat fara drept de apel. barbatul apare cu o sticla de vin, laughing fun & games, u get the picture. sau, daca e sambata dimineata [adica la pranz dupa ceas] poti sa te trezesti si sa prepari impreuna / pentru norocosul castigator de vineri seara un brunch fresh cu briose, suc de portocale si branzeturi, gen.
plus ca ma omoara invidia cand il aud pe luf ca le admira pe diverse care stiu sa gateasca sau sa faca alte chestii de care eu nu sunt in stare.
pentru ca eu sunt perfect constienta ca nu sunt in stare sa gatesc anything beyond cereale cu lapte [but i make a wicked wholegrain mix! :)))]. totusi, repet, in incercarea de a imita femeia ideala, din cand in cand imi amintesc ca in bucatarie se mai face si altceva decat cafea.
primul impuls sinucigas din categoria â€?cat de greu poate fi sa faci pui la cuptorâ€? a survenit pe 1 ianuarie, cand tot ce se gasea de mancare erau resturile de la revelion. buuun. considerandu-ma eu o persoana extrem de inventiva si cu un dispret innascut fata de cartile de bucate, am luat una bucata vas si sase bucati copane pui si le-am bagat la cuptor, cu tot felul de condimente and stuff, inclusiv ceapa. rezultatul a fost un fel de mancare de pui – ma rog, nu era rea [nici senzationala, da’ se putea manca si nu era toxica]. problema era de imagine, adica pretty much arata ca niste copanele plutind in apa murdara :))
de atunci, luf povesteste tuturor cum am incercat eu sa il hranesc cu �ceai de copanele�, ticalosul. desi a mancat si n-a avut nimic, get real!
a doua faza nefericita a fost acum cateva zile, cand luf a solicitat expres sa ii gatesc. de ce, nu stiu – probabil ca se saturase de viata, goodbye cruel world, i’ll have some chicken now.
din fericire, n-a emis pretentii specifice like �vitel gratinat cu garnitura de andive tinere si sos de castane culese in iulie�. din nefericire, s-a intamplat ca in seara aceea mie sa imi fie foarte, dar foarte rau, si sa mai trebuiasca sa alerg prin diverse locuri inainte sa ajung acasa. adica in gima, unde a trebuit sa ma opresc ca sa cumpar ingrediente [ma gandeam ca n-am cum sa il fraieresc cu o supa la plic si un pahar de lapte, ca numai asta aveam in casa :))].
a fost groaznic. in primul rand, m-am trezit la 9 seara in gima intr-o stare de dezorientare totala si cu un haos de nedescris in cap, care cap ma durea atat de tare ca imi venea, ma scuzati, sa vomit de fiecare data cand ma miscam [da, mi se mai intampla]. cand am ajuns in raionul de mancare, dupa o binemeritata vizita la geluri de dus, mi-am dat seama ca habar nu am ce sa cumpar din simplul motiv ca habar nu am sa gatesc nimic, adica ma rog, daca vrei sa faci cartofi prajiti stii ca iti trebuie cartofi si ulei, daca vrei sa faci sandviciuri cu branza iti trebuie branza si paine, daca vrei sa faci o cina cat de cat onorabila pentru un tip atat de dragutz… fill in the blanks.
asa ca in mod inteligent am inceput sa caut o cutie sau ceva pe care sa fie scrisa o reteta. sos uncle ben’s si pui, suuuper. plus orez, care poate fi amestecat cu pretty much orice si tot o sa iasa ceva.
greseala! nu ma mai pierd in detalii, suficient de spus ca orezul a fost foarte naspa [pentru ca am bagat in el niste masline care n-aveau ce cauta acolo, dar aratau bine]. dupa ce am vazut ca orezul a esuat rasunator, am zis ca mi-e rau si m-am bagat in pat sa ma culc. dupa aia mi s-a facut mila de amaratul luf care nu mancase nimic toata ziua [sau, ma rog, nimic si un twix] in asteptarea marelui dineu, asa ca m-am dus iar in bucatarie. si pe la 1 noaptea prajeam [oh, the horror] carne, pe care ulterior am amestecat-o cu sos de ala si a iesit o remarcabila scarbosenie pe care el saracu a mancat-o.
si tot ma mai iubeste, cred =)))))
in concluzie, asa cum am spus in repetate randuri, eu sunt facuta pentru love, nu pentru cratita :))). si – this is for my female fans – girlpower! :)) – daca vreun barbat incearca vreodata sa va serveasca textul cu â€?vai, hai sa gatim impreunaâ€? – that is pure bullshit. va spun eu ce inseamna gatit impreuna, inseamna â€?tu treci la tigaie, eu o sa ma invartesc prin jurul tau in pasi de dans si o sa fumez gratios ca locomotiva, sa acopere mirosul de prajealaâ€?. mhm.
astfel se incheie tonight’s horror story. simteam nevoia sa share with the group :))
